Cu plodul la carciuma

V-am mai spus ca Vladut se simte minunat la restaurant. V-am spus si ca eu nu ma omor cu gatitul (pentru ca risc sa omor pe altii, ce sa-i faci, daca nu-i talent, nu e si basta). Ei, in combinatia asta, iesim destul de des sa mancam in oras (dar destul de rar fata de visul meu de a manca zilnic la carciuma - si a trai la hotel, da, stiu ca v-am mai spus). Bine, acum sa nu va imaginati ca imi duc plodul la fitze, asa ca sectorul de localuri care servesc vita japoneza hranita cu ciocolata si batuta cu bambus e complet neacoperit. Dar in cele de rand, unde pot sa manance 2,5 oameni cu 50 de lei daca se straduiesc, mergem des.

Ceea ce ma scoate din sarite la restaurantele din Romania, sau macar din Bucuresti, ca nu stiu starea de fapt in restul tarii (dar mi-o pot imagina) e faptul ca nu au scaune pentru bebelusi. Mai mult, cand ii intrebi de asa ceva au o privire confuza in prima faza, nu inteleg despre ce vorbesti apoi, cand vii cu detalii, fac ochii mari de parca i-as intreba de "etnobotanice" si scutura ferm din cap : "A, nuuuu, nu avem asa ceva". De aici nu pot trage decat doua concluzii. Prima: ca romanii nu isi duc plozii la carciuma. Cred ca e partial adevarat, ca am auzit foarte des teoria conform careia "nu stiu ce pun in mancare, mai bine ii fac eu acasa ca stiu ca e proaspat". Nu inteleg teoria, in epoca presei care abia asteapta o toxiinfectie alimentara ca sa faca si ea un pic de audienta.  Adica... am vazut acum vreo saptamana, la un jurnal, un reportaj despre niste imbolnaviri intr-un targsor de cateva mii de suflete. Mi-e clar ca o astfel de intamplare in buricul Bucurestiului ar cere o editie speciala, cu Adelin Petrisor cu halat alb si boneta, transmitand live din bucataria "criminala". Ma rog, sa trecem peste, ca am o mama care e inspaimantata de moarte de diaree si se teme de moarte de mancarea de carciuma, asa ca stiu ca argumentele rationale nu functioneaza.

A doua concluzie (care nu o exclude pe prima) este aceea ca, daca isi calca totusi pe suflet si isi duc plozii la carciuma, nu ii pun in scaune. Si asta cred ca e in multe cazuri adevarata, ca si in restaurantele care au scaune de copii mi-a fost dat sa vad des imaginea- emblema a mamei care alearga dupa plod cu "Hai, mami, ia un cartofior". Nu mai comentez, ca am facut-o in alte dati. Bun, deci scaunele de masa sunt inutle, de-aia nu exista. Pentru minoritatea copiilor care sunt invatati sa manance in locul special amenajat pentru asa ceva (scaunul de masa, pe numele lui), a-i pune sa manance in brate sau in fuga echivaleaza cu o masa distrusa si pentru ei, si  pentru parinte. Da, copiii de 1-2 anisori sunt fixisti, ce sa facem, domnilor patroni si angajati ai restaurantelor?

Pentru ca Vladut e unul dintre acesti copii, optiunile noastre de iesit sa mancam sunt reduse drastic,  la carciumi cat sa le numaram pe degete. Dar o sa va scriu impresiile mele despre fiecare, inclusiv optiuni de meniu.

1. La Mama. Au scaune de Ikea, ceea ce e bine. Au, cel putin teoretic, destule chestii "child safe" in meniu. Carne la gratar si la cuptor, peste, salate din care se pot alege alimente pe care le mananca copilul, garnituri diverse, mamaliga cu branza de vaci si smantana pentru cei care mananca. Din pacate, dupa cativa ani de glorie in care toata lumea "buna" manca la ei, in unele dintre restaurantele lor se gateste infect. Sau, ma rog, depinde de tura de la bucatarie, ca mi s-a intamplat ca in acelasi restaurant sa mananc alternativ bine si prost. Cand zic ca se gateste infect ma refer la chestii gen mamaliga nefiarta, mancare fara gust sau scaldata in ulei  etc.

2. City Grill. Deocamdata e preferatul nostru pentru mers cu piciul, in special cel din Centrul Vechi.  Si ei  au destule feluri de mancare adecvate, in mare masura aceleasi cu "La Mama" (de altfel cele doua seamana extrem de mult, fiind vorba de acelasi lant ai  caror actionari s-au certat si s-au despartit la un moment dat). Au scaune relativ "desperecheate", chiar ne intrebam daca a adus cine nu i-a mai trebuit cate un scaun de copil de pe acasa, unora le lipsesc centurile, dar e bine ca le au. Am vazut diferente intre restaurante, in unele se gateste mai prost (de exemplu in cel din Carrefour Feeria mancarea e mediocra, in timp ce in Centrul Vechi ni se pare chiar buna), dar n-am nimerit nimic "de nemancat" la ei.

3. Buongiorno. E "fratele" cu specific italian al lui City Grill, asa ca e valabil cam tot ce am scris despre acesta.   In meniu, aceleasi optiuni: carne, peste, legume crude sau fierte, cu bonus: un soi de pizza nepicanta si fara mezeluri care poate fi incercata din cand in cand.

4. Pizza Hut. Yes, I  know, da' nu-i musai sa le dati pizza cu salam. Are marele avanntaj al Salad Bar-ului de la care puteti alege ce vreti si ce stiti ca mananca piciul, dressingul e separat, deci e ok. Eu i-am mai dat lui Vladut frigarui de pui si paine cu mozarella.

5. KFC. Cele din mall-uri nu au scaune de masa, restaurantele propriu  zise au. Nu prea sunt optiuni de mancare, dar au si ei vreo 2 variante de salata fara dressing "incorporat", porumbul fiert si orezul fiert la aburi cu legume, pe care Vladut il mananca cu mare pasiune.

6. Nordsee. Are niste scaune de copii care nu au tavita si nu prea se potrivesc cu inaltimea meselor (in sensul ca fiu-miu ajunge mai degraba cu picioarele la masa, nu cu mainile), dar bine ca le au. Din pacate nu au decat peste si, cum fiu-miu nu e mare mancator de peste, mergem rar. Bune garniturile de orez sau legume.

7. IKEA - pe asta cred ca o stie toata lumea, asa ca nu insist. In general se gaseste mancare sanatoasa (mai putin meniul "pentru copii" din pui pane si cartofi prajiti). Exista somon la aburi, piept de pui cu legume, chiar si chiftelutele mi se par ok mancate ocazional pentru ca nu sunt prajite. Ne placea maxim salata cu pui, dar n-am mai vazut-o de mult.

8. Mc Donalds's. Nu am fost decat o data, cand se lasase un ger brusc si fiu-miu urla simultan de foame si frig. Au scaune, n-au mancare pentru copii (sau, ma rog, n-au mancare pe care sa i-o dau eu lui fiu-miu). Atunci i-am luat salata greceasca, a fost singura optiune decenta.  Mai  au mere uneori, da' n-au cutite, asa ca nu am putut "presta" ca nu umblu cu brisca in poseta.

Cam astea sunt locurile in care pot merge cu piciul. Noi ne descurcam, deocamdata, pentru ca City Grill-ul are meniul mare, dar daca mai stiti restaurante (musai cu scaun de copil) cu preturi de bun simt si mancare buna, va astept cu sugestii. :)

Later Edit: Eu am uitat sa scriu pentru ca Vladut nu serveste, dar mi-a amintit Catalina:  primele trei restaurante au si supe/ciorbe. :)

Recomandare: Puiul fara hormoni.

Poate ca multa lume stia deja de el si am venit si eu ca tuta la "spartul targului", dar eu am afllat cu mare bucurie abia sambata (de la o mama din parc, uite de ce e bine sa mai si interactionezi :))) ca exista, in comert, la pret (aproape) normal o marca de pui crescuti fara hormoni si alte minuni. Se numeste Coco Rico si sunt produsi la Buzau, (cred ca) se gasesc aproape peste tot si, fara sa fie certificati ecologic si fiind tot "stresati" (= crescuti in baterii), nu mananca hormoni de crestere, aditivi alimentari si faina de oase. E un upgrade, ca tot se vorbestte din ce in ce mai des de ravagiile pe care le fac hormonii din carne si asupra copiilor, si asupra noastra. Eu am luat o caserola de pulpe din Mega Image cu 15 lei/kg. Sunt mai micute (logic) decat media si cam uratele (adica au pene dar nu m-a deranjat ca le-am scos pielea) dar ma simt mai usurata stiind ca am gasit o solutie sa nu mai risc sa-i cresc sani copilului meu...

Pentru ca stiu ca multa lume nu are acces la pui crescuti traditional si nu isi permite, in mod realist, sa cumpere carne bio din comert, sper sa va fie de folos recomandarea. De asemenea, daca mai stiti surse de alimente "curate" la preturi decente, va rog sa ni le impartasiti.

Despre mancare.

OK, recunosc, am un copil minunat, e cuminte  (pentru varsta lui), e rabdator, e intelegator, e istet, cum mai vreti voi, dar cand vine vorba de mancare este cosmarul oricarei mame (si ma gandesc cum ar fi cu o mama mai obsedata de reguli si control decat mine, ca eu inca sunt una destul de delasatoare). Pe scurt, el a stiut de mic ce a vrut si, mai ales, ce nu a vrut. Multa lume nu a crezut ca un copil de cateva lunite poate, de exemplu, sa nu mai aiba chef de un tip de lapte, dar chiar asa a fost. La un moment dat s-a hotarat ca nu ii mai placea laptele pe care i-l dadeam, si nu a mai mancat (spre disperarea mea, care ma gandeam deja la deshidratare si alte minuni) pana cand nu i l-am schimbat cu alta marca.  Alimente solide nu a vrut sa manance neam, pana cand nu si le-a putut baga el singur in gura bucati- si-am ajuns astfel la o forma mutant de baby led weaning nu musai din convingere, ci din lipsa de alternativa.

Apoi am incercat tot ce se putea incerca. Sa-i gatesc minunatii - multa munca degeaba. Sa-l infometez pana mananca ce-i dau - s-a intors impotriva mea, pentru ca ziua nu i-a pasat, dar noaptea a cerut sa manance de 4 ori. Sa merg la un medic specialist in nutritie- care, desi m-a impresionat ca abordare si ca intelepciune, nu mi-a oferit nicio solutie miraculoasa. Si, intr-o buna zi, am cedat si m-am resemnat. Tot aiurea mananca, dar eu nu mai sunt obsedata de hranirea lui si suntem amandoi mai veseli.

Ei, daca am putea manca fiecare masa la carciuma altfel ar sta treaba. Pentru ca singurele momente in care Vladut al meu a mancat bine la fiecare masa au fost concediile - am plecat de 3 ori pana acum si de fiecare data istoria s-a repetat. Daca iesim in oras si stie ca trecem pe langa un loc unde se mananca cere vehement sa intram acolo. Cu alte cuvinte, nu acasa. Ok, am inteles mesajul, gatesc naspa, dar chiar nu ne permitem restaurant de 3 ori pe zi. Si, ca sa intelegeti despre ce vorbesc, o sa va zic ce inseamna mesele lui Vladut (si ce-ar trebui sa insemne, desi majoritatea stie)

S-o luam cu inceputul: micul dejun. Dupa unele surse ar trebui sa manance fructe, dupa altele mancare consistenta: sandvisuri, ou, o cana cu lapte etc. In realitate, mananca ori  unul sau doua paharele de  Petit Suisse (un soi de branza proaspata mai grasa, eu o  iau de la Mega Image, or mai fi si alte marci), ori - mult mai rar- iaurt, ori- daca ar fi dupa el ar manca numai asta- fulgi de porumb simpli sau paine cu unt. Fructe mananca de vreo 2 ori pe luna, mai mult nu. Sezonul asta a mancat de 2 ori capsuni, o data cirese si s-a saturat.

La pranz ar trebui sa manance o carne sau un ou cu garnitura de legume, la ideea de ciorba am renuntat, dar ii ofer zilnic din mancarea noastra (carne sau omleta si legume) si le tranteste pe jos. El ar manca tot paine cu unt, dar cum nu primeste se resemneaza cu rosii si castraveti, masline si, mai nou, morcov ras pe razatoarea mica. Carnea nu e buna decat daca e de la "impinge tava" de la colt, sau de la supermarket gata preparata, omleta o accepta din an in paste, oua fierte nu mai mananca de vreo 3 luni, de peste nu se atinge niciodata acasa (nici macar de cel cumparat gatit). Mai mananca (preparate special pentru el, ca eu nu le mananc) spaghetti, tagliatelle sau alte paste lungi fierte si cu un pic de unt (daca pun sos s-a taiat filmul), orez si boabe de porumb. Una peste alta, sfarsim prin a-i da tot un Petit Suisse si mar (pe care dimineata nu-l mananca, dar la pranz e bun). Dupa masa de pranz urmeaza un lapte hiperdiluat (i-l fac asa ca sa nu depasim "ratia" zilnica ).

Next, masa de la 5 jumate e un "mutant", n-ar trebui sa existe daca m-as lua dupa carti. Ar trebui sa aiba o masa pe la 6 jumate-7, dar nu ne iesea schema asa. Masa de la 5 e in general o banana (sau doua, daca binevoieste domnul), mai rar un covrig sau un baton Fitness cu capsuni.

Cina ar trebui sa fie "la carte" ceva bogat in carbohidrati si proteine, gen gris cu lapte, orez cu lapte si alte chestii asemanatoare. Nici el nu le mananca, nici eu nu vreau sa-i dau asa ceva, asa ca am ajuns la compromisul de a-i da fie carne (daca a refuzat-o categoric la pranz), fie branza sau unt cu paine, rosii, castraveti sau un fruct (dar pe asta il accepta foarte rar).

La culcare (ceea ce inseamna 11 in general) ii dau un biberon de lapte cu niste cereale. Ar trebui sa se termine aici cu mancarea, dar nu-i asa. La 4 mananca iar (alt lapte diluat), la 7 mananca iar... Da, n-ar trebui sa i-l dau, e prea mult, se ingrasa de la el, etc. Dar el ar trai exclusiv cu lapte daca ar fi dupa el.

Acestea fiind spuse, e simplu sa intelegeti de ce a murit in fasa ideea de a publica retete. Nu mai gatesc pentru el de aproape 1 an, eventual gatesc pentru noi si ii ofer si lui. Dar, in general, refuza tot ce nu-i unul din cele 10 alimente acceptate.

Totusi, o statistica "dupa ureche" prin parcuri si  printre prieteni imi spune ca mai toti copiii de varsta lui mananca aproximativ la fel. Sunt fixisti, refractari la nou, se plictisesc la masa si, in general, cam toate mamele sunt stresate de alimentatia lor. Vladut poate e mai vehement in cerinte si refuzuri dar, una peste alta, nu difera prea mult de ceilalti. Din spusele familiei, eu am mancat intre 1 si 4 ani numai mamaliga si spanac, rareori acceptam altceva. Asa ca ... m-am resemnat si astept sa-i treaca.

Dirt is good!

Una dintre cele mai bune campanii la detergenti ever, din punctul meu de vedere, si una dintre cele mai frumoase reclame cu/despre copii, care a reusit sa ma emotioneze de cand am vazut-o prima data (desi nu m-a facut sa cumpar produsul, reclama si ideea mi s-au parut geniale). Stiu ca e veche rau, dar nu am avut pana acum ocazia sa o privesc cu ochii  unui parinte care trebuie sa curete si sa spele dupa copilul lui, pentru ca asta ma interesa acum, nu partea de advertising la care nu ma pricep.

De ce am inceput cu asta? Pentru a ajunge sa va spun ca Vladut e cel mai murdar copil de la locul de joaca. Ma rog, nu chiar "cel mai", dar e in top.  El e intotdeauna acolo unde se fac tortulete de nisip, el se tavaleste pe jos si isi rastoarna galetusa in poala, el nu fuge si nu plange cand il murdaresc alti copii. Aseara a stat vreo 20 de minute si s-a jucat cu alti patru copii de varsta lui sau putin mai maricei, turnandu-si practic nisip cu lopatelele-n cap (ei se jucau "de-a ceva", nu am inteles eu prea bine de-a ce ca niciunul nu vorbea bine, dar practic asta insemna joaca lor). Bineinteles ca si ei, si noi, parintii "inconstienti" care nu le dadeam una peste mana sa nu se mai murdareasca, am fost priviti tot timpul asta de pe margine ca niste "freaks", vreo 2 mame au sarit si si-au smuls odraslele de la locul faptei sa nu cumva sa incaseze si ele nisip, dar copiii nostri erau atat de fericiti si se jucau atat de frumos impreuna la o varsta la care asta se intampla destul de rar, incat "pretul" distractiei (ceva nisip maturat de pe jos in casa si mai multa insistenta la baita) mi s-a parut infim.

Am fost mereu si voi fi mereu suporter infocat al murdaririi.  Prin murdarire copilul invata. Cand exploreaza lumea se murdareste - inevitabil, daca nu cumva e inchis intr-un mediu perfect aseptic. Fiecare noua "descoperire" e un nou prilej de murdarire, si mi se pare cel putin trist - o tristete ca a robotelului din reclama - ca un copil sa afle ce e nisipul, noroiul, iarba strivita, mancarea din castron, doar uitandu-se la ele, sub privirea vigilenta si vocea iritata a mamei care ii spune "Nu pune mana, ca te murdaresti!" N-o sa vorbesc despre imunitate, imbolnavire si bacteriile din mediu pentru ca, desi am o idee, nu e domeniul meu de competenta. Dar, din punctul de vedere al dezvoltarii, murdarirea este, fara indoiala, buna.

Copilul meu a invatat, in primul rand, sa manance murdarindu-se. Cu mult inainte de a porni in explorarea lumii, si-a explorat farfuria de mancare- a mea si a lui, drumul manutei de la castron la gura (cu mari aproximari la inceput, evident), textura bananei, a rosiilor si a firimiturilor de paine. Da, era murdar ca un porc, dar ne distram de minune si numai astfel a depasit etapa in care a refuzat complet si categoric mancarea.

Apoi a pornit in patru labe, ca un gandacel, sa vada ce e in jurul lui. Si a vazut tot: iarba, asfalt, nisip, gresia din mall-uri. Nu mi-a trecut niciodata prin cap sa il opresc "ca e murdar pe jos, merge lumea cu picioarele"- dar s-au gasit mereu in jur ingrijorati care-mi tot repetau asta. Apoi a pornit in picioare. Descult. Nu stia sa mearga cu pantofi, nu-i placeau si nici nu am insistat pentru ca mersul descult este bun, il ajuta sa paseasca natural, nu dupa cum doreste un producator sau altul de incaltaminte. Cand a acceptat prima pereche de incaltari mergea, deja, de vreo 2 luni, si a fost un soi de "ultima sansa", pentru ca venea frigul si urmau sa-i inghete picioarele.

Dupa primii pasi a descoperit parcurile de la alt nivel. Cel in care se juca si intalnea alti copii. Cateva saptamani a pipait nisipul, asfaltul, a bagat manutele in noroiul de toamna... era fascinat si fericit, pentru ca toate lucrurile care pentru noi sunt acolo "dintotdeauna", pentru el erau "cioburi" de lume pe care le vedea prima data.

Acum mergem in parc in continuare si, dupa o perioada in care a fost reticent si rezervat si a evitat copiii, prefera sa se joace cu noi, piticul meu a descoperit firesc joaca alaturi de cei de varsta lui. La nisip, se pare ca acolo a fost locul in care s-a simtit cel mai in largul lui sa se apropie de ceilalti. Si il vad in fiecare zi cum se transforma. Invata sa rada si sa comunice cu ei. Invata sa imparta jucariile lui, sa le dea inapoi pe ale altora, sa le stranga frumos cand plecam acasa. Nu  l-am invatat sa faca toate asta, a invatat observand si interactionand cu ceilalti copii.

Murdarirea in joaca si murdarirea "exploratorie", sa  o numesc asa, nu au nimic de-a face cu igiena corporala. Nu cresc un "imputit" daca il las sa faca turte de noroi. Baia dupa joaca e obligatorie si cred ca al meu e unul dintre putinii copii pentru care nu a trecut nici macar o zi din viata fara o baita "adevarata". Din prima zi de viata i s-a facut baie in maternitate, cand am ajuns acasa i-am facut baie la fel de firesc, fara sa asteptam "sa cada buricul" si alte babisme, i-am facut baie si la febra, si la raceala, si daca nu iesea din casa deci "nu se murdarea", si dupa ce a implinit un an cand se zice ca "nu mai e nevoie de baie zilnica", cel putin o data pe zi (ca au fist si zile cu 3-4 dusuri). Permitandu-i sa se murdareasca nu fac rabat la igiena. Dimpotriva. Important e sa invete sa se spele, nu sa priveasca oripilat orice urma de praf si sa ii fie scarba sa-si culeaga cheia daca i-a cazut in balta, lumea in care traim mai inseamna si murdarire uneori.

Da, nu il imbrac "ca in reviste", in hainute "frumoase". Pentru cine as face-o? Lui sigur nu-i pasa si se simte mai confortabil intr-un tricou si o pereche de pantaloni de trening decat in camasa "de om mare" si pantaloni de stofa. Nu arata "ca scos din cutie". Mi-l arata lumea cu degetul pe strada. Dar astea sunt probleme ale parintelui, nu ale copilului care nu intelege nimic din ele.  (Si sunt sigura ca daca nu-l imbrac de la un an ca pe un mini-corporatist nu-i compromit drumul in viata).

Da, spal mai mult. Spala masina, ma rog. Omor un pom cu ocazia asta. Imi pare rau pentru el, dar sigur nu s-ar atupa gauura din stratul de ozon daca as pune eu masina doar o data pe luna si fericirea copilului meu e mai importanta. I know, I'm a selfish bitch, asta sunt. Si da, casa mea murdarita de un plod insuficient "educat" in ale curateniei, nu sclipeste. Poate ar trebui sa-mi fie rusine, dar nu mi-e. Fac curat cand si cat pot. Am grija sa nu invit prea des musafiri simandicosi, platesc o femeie care face curatenie serioasa de 2 ori pe saptamana si... cine apare neanuntat la usa unei case cu copil mic o cam face pe raspunderea lui, deci nu-mi "crapa obrazul de rusine" ca a venit vecina neanuntata si eu aveam iaurt pe gresie.

Si toate astea pentru ca nu vreau sa ii distrug copilului meu bucuria de a explora si a invata cand si cat are chef. Ca in reclama cu pricina, cred ca orice copil are dreptul de a fi copil.

Dar nu vedeti, doamna, ca pofteste?

Personal nu inteleg respectul vecin cu piosenia pe care-l are romanul fata de pofta. Presupun ca are ceva origini in superstitii populare, nu stiu atata antropologie sau etnologie... Oricum, pofta la romani e tabu. Suntem obezi pentru ca "ne e pofta", si ce poti face cand poftesti? Bagi in tine. Am vrea sa slabim, cand ajungem obezi, dar nu putem respecta o dieta pentru ca... ati ghicit! Ne e pofta! Aud cate o duduita cu colacel spunand "vai, nu ma mai pot uita in oglinda, ar trebui sa slabesc cel putin 10 kile dar nu pot, eu sunt pofticioasa", pe un ton rasfatat-pisicos, si imi dau seama ca in mintea ei mica si roz chiar e un argument perfect valabil. De parca eu as trece pe langa un tort de mascota sau un cremsnit cu vreo indiferenta sora cu calota glaciara, eu pesemne ca poftesc la salata verde cu lamaie de-am slabit asa frumos. Nu, oameni buni, declar oficial ca sunt la fel de pofticioasa ca orice alt om de pe mapamond, numai ca asta mi se pare o slabiciune umana, nicidecum o trasatura de caracter cu care sa te lauzi. Dar nu despre dieta voiam sa vorbesc...

La copii, "pofta" e privita cu si mai multa teama respectuoasa. Da, vrem sa ne crestem copiii sanatosi, da, stim ca dulciurile nu sunt bune, prajelile sunt cancerigene, dar cum sa nu-i dau o ciocolatica si un cartofior, pofteste si el, saracul, ca e om... In paranteza fie spus, habar nu am cum poate pofti la ciocolata un copil care nu a mancat ciocolata in viata lui, dar nu a fost nimeni atat de amabil sa-mi explice.

Nu cred in "pofte" (am zis mai sus) si sunt destul de "nemiloasa" cu interesele nesanatoase ale lui fiu-miu. Cand ii mai scap cate ceva "interzis" o fac fie de oboseala (ca sa stea locului 5 minute), fie de durere de cap (pentru ca tipa prea tare) si "interzisele" sunt, de regula, covrigi cu susan si fulgi de porumb. Hai, un biscuite digestiv. Cam atat. In trecutul "indepartat" - acum vreun an si cateva luni - am facut greseala sa ii dau pufuleti o data, de doua ori, ca era haios sa vezi un plod de 6 luni uimit ca a disparut pufuletele(in gura), in plus era in plina greva a foamei. A durat vreo 3 luni, cu numeroase "recaderi" din motvele de mai sus, sa-l dezvat de ei - i-am inlocuit, in cele din urma, cu paine goala, ca mi s-a parut mai sanatoasa.

Acum, daca iesim afara si i-e foame, ii dau cate o banana sau  un baton de cereale, pe drumul (din)spre parc, in carucior. Din n motive: pentru ca nu-mi place sa manance la joaca - se mananca stand in fund, nu alergand, e o regula nenegociabila. Pentru ca uneori doarme mult dupa-amiaza si nu mai avem timp de gustare acasa, deci oferindu-i ceva pe drum ii respect programul. Pentru ca e curatel pe maini, nu plin de nisip si pipi de caine. Si, nu in ultimul rand, pentru ca m-a invatat mama ca nu e frumos sa mananci de fata cu alti copii si cum nu mi se pare firesc sa hranesc toti copiii din parc, nu mananca de fata cu ei.

Ei, dar nu toata lumea e de aceeasi parere. Nu e zi de la Dumnezeu sa nu vad cate o mamica/bunica grijulie fugarind vreun plod pe tobogane cu te miri ce de bagat pe gat mai mult sau mai putin cu de-a sila. De la un piure verde-scarbos in cana de portelan lasata in partea de jos a toboganului (rasturnata de fiu-meu care utiliza "device-ul" pentru ce fusese el creat, spre disperarea mamicii care il si vedea pe fiu-so distrofiat subit, probabil, de  lipsa celor doua lingurite de scarbosenie), pana la pernite viva cu ciocolata, pufuleti, snacks-uri de E-uri cu aroma de pizza, toate trec din mainile grijulii ale "apartinatoarelor" in stomacele satule si disperate ale plozilor printre leagane, tobogane, lopatele si prajituri  de nisip cu frunze.

Daca nu-s vigilenta, cam de 2 ori pe saptamana mi se intampla sa il prind pe fiu-miu molfaind te miri ce. La inceput ii bagam mana in gura sa scot gunoiul, intre timp m-am dumirit si caut din ochi "hranitoarea voluntara" care sigur e pe o raza de 2 metri. Si daca-s vigilenta se mai intampla sa-i vare pe gat, e o chestiune de viteza si distanta, pentru ca majoritatea nu intreaba, ofera. Si vad de la 2-3 metri cum ii pune pufuletele in mana plina de nisip amestecat cu pisu de Pufica al lui mama lui X care trebe sa plimbe si potaia si copilul in acelasi timp... Daca strig sa nu-i dea, de regula primesc o replica de genul "de ce, doamna, ca-i proaspat, ii dau si lu' baiatu' meu". Tu poti sa-i dai, eu nu-i dau pufuleti. "Cuuum, da-s sanatosi, cerealele sunt bune". Nu intru in discutii de nutritie, prefer sa raman scarba si asociala si sa spun ca nu vreau sa-i dau si gata. Ei, si atunci vine argumentul suprem: "Dar nu vedeti, doamna, ca pofteste?". "Si ce daca pofteste?" "Pai nu e bine". "De ce nu e bine?" "Asa, nu e bine sa lasi copilul sa pofteasca". Cum spuneam, sfanta pofta. E ok sa-l indopam cu aditivi si grasimi trans, dar daca pofteste e de rau...

Recunosc ca exista si o categorie civilizata, care intreaba daca e ok sa ii dea. Daca e vorba de biscuiti, grisine, covrigei sau alte uscaturi, mai cedez. La pufuleti si pernute viva nu. Vad in ochii lor o privire bosumflata, dar doresc sa-mi exprim pe aceasta cale multumirea ca nu mi-au indopat copilul fara acordul meu.

O categorie-mutant de mamici-hranitoare-de-copii-straini e "mamica de Ikea". Le stiti, alea care stau pe scaunele inalte din jurul foisorului de joaca si indeasa, de regula, cartofi prajiti si nuggets de pui in gurile odraslelor neatente. Am auzit si acolo povestea cu pofta de nu stiu cate ori, combinata cu ochii mari si buzele tuguiate a mirare: "Nu i-ati dat niciodata cartofi prajiti si snitel?". Nu, tuto, ma pot gandi la cateva mii de alegeri mai bune si nici nu-s mare gospodina sa fiu tare priceputa la mancare. As putea sa le spun ca e alergic la gluten, la cartofi sau la ulei, dar n-am chef, prefer sa stie ca nu e ok sa-i dea.

Totusi, cea mai tare a fost una care i-a indesat o bucata de somon pe gat, fix sub ochii mei, acum cateva luni (pe care fii-meu, spre mandria mea absoluta, a scuipat-o ostentativ). Vreau sa zic... tuta stia ca-s acolo, vorbise cu mine pana atunci despre copii, erau singurii doi copii de acolo, deci nu putea sa nu-si dea seama ca ala e plodul meu. Cand a varat furculita am facut ochii mari, asa ca mi-a explicat: "Cutarica nu mananca decat daca vede alt copil, asa ca ii dau si lui ca sa manance al meu". Bine, cucoana, da pe mine m-ai intrebat? "Pai e somon, e sanatos, are Omega 3". De acord, dar chiar nu era vorba despre asta.  E vorba de un principiu, si poti sa-i dai somon crescut in zone reci nepoluate si crescut cu hrana bio, tot nu-i ok.

De data asta macar nu am mai auzit ca "pofteste"....