A Beautiful Journey

Cu trei ani in urma a inceput cea mai frumoasa "calatorie" din viata mea. Pe 22 iunie 2008, intr-o duminica torida, s-a "intamplat" nunta noastra.  O duminica, pentru ca nu am avut rabdare sa mai asteptam un an ca sa prindem o sambata (frate, ce organizata e lumea din ziua de azi, eu inca ma minunez de ideea de a-ti pregati nunta mai bine de 1 an).

Eu nu stiu sa fac declaratii si sa scriu "poezie in proza" pe tema amorului. Banuiesc ca nu e ceva foarte complicat si cu ceva efort as reusi, dar ma retine un simt exacerbat al ridicolului, cred. Voi spune doar atat: cu bune, cu rele, atunci a inceput perioada cea mai frumoasa din viata mea. Indiferent prin cate incercari si greutati am trecut in acesti ani, sunt convinsa ca fiecare dintre noi a facut cea mai buna alegere si a gasit partenerul perfect pentru a-si petrece "eternitatea". (da, sunt modesta rau!) Macar pentru ca din ADN-ul meu si ADN-ul lui a iesit cel mai simpatic, dulce si destept copil din lume, pe care il crestem frumos si fericit si sunt sigura ca, in toata lumea asta mare, nu as fi putut gasi un tata mai bun pentru Vladut.

Habar nu am unde ne va duce viata, dar sper sa fie o calatorie la fel de frumoasa si de acum inainte.

Despre lucrurile bune...

Cineva drag, care va deveni in curand mama, mi-a zis ca reactie la acest articol ca ar fi trebuit sa scriu mai mult si despre ce am castigat, sa incurajez viitoarele mame. Nu pot face asta. Nu se poate scrie in cuvinte multe ce inseamna copilul pentru mine (si pentru nimeni), fara riscul de a cadea in derizoriu, de a scrie un text plin de locuri comune si clisee, pentru ca nu exista, de fapt, cuvinte destule si nici eu nu am destul talent in a le gasi pe cele potrivite sa descriu ce inseamna Vladut pentru mine.
Nu pot sa spun decat atat: pana in ziua cand s-a nascut habar nu aveam ce inseamna fericirea deplina, doar cand l-am vazut, l-am mirosit si l-am pupat pe el am inteles ca nu e un concept gol de continut, numai bun de folosit in poezele de 2 lei. Exista  fericire, nu ca un continuum, ci doar momente de o intensitate atat de mare incat, daca ar dura mai mult, probabil ca ne-ar "arde". Momente scurte in care ti-e ingaduit sa arunci o privire in Paradis. Nu se pot descrie si, daca as face-o, pentru oricine altcineva ar parea banale, pentru ca SUNT in mod obiectiv banale, toti copiii fac aceleasi lucruri si, in principiu, mult timp nici nu prea reusesc sa faca mare lucru. Ceea ce le face speciale e iubirea mamei.
As putea spune multe daca m-as stradui, as putea spune ca mi-a schimbat insusi sensul existentei, dar toate ar fi vorbe goale pana la urma, ca nu as avea cum sa cuprind exact acele lucruri care inseamna esenta vietii noastre impreuna, si care sunt atat de imateriale incat nici macar nu s-au inventat cuvinte care sa le descrie in mod potrivit.
Deci, draga mea, nu-ti pot spune decat ca vei afla foarte curand si tu tot ce castigi cand in viata unei femei apare un copil.