sâmbătă, 4 iunie 2011

Baby & The City

UItasem de blogul asta (pe bune, multa vreme am uitat ca exista) pentru ca am renuntat repede la ideea de a publica retete de babyfood - am renuntat in mare masura si la gatitul sofisticat, din moment ce al meu copil mananca mai bine ce gatesc altii ("Impinge tava" de la colt e in top) decat ce gatesc eu si mai bine alimente in starea lor (aproape) naturala decat sofisticareli. Deci.... ideea de a scrie despre ce mananca n-a avut viata lunga.

Dar azi (ieri, deja) mi-am amintit de tentativa mea de blogging incercand sa postez pe site-ul Cameliei, apoi au urmat tot felul de evenimente care au facut ca aceasta zi sa merite pe deplin numele de "Vineri 13", nicidecum 3... Si am simtit brusc nevoia de a ma exprima (in speta a injura) intr-un cadru oarecare. Si uite asa am resuscitat blogul.

O sa trec, deocamdata, peste povestile de familie, ma voi limita la dobitocii urbani de toate zilele.... probabil ca un om care n-a plimbat niciodata un carucior de copil pe strazile bucurestene crede ca e "piece of cake". Ce poate fi complicat la a impinge o chestie cu roti? Mai vorbim noi dupa ce o sa faceti, efectiv, asta in Bucurestiul anului de gratie 2011. Dincolo de gropile si faliile care se casca in pamant si care sunt aici de atata timp incat, probabil, ar trebui trecute pe harta... concetatenii nostri iti umplu zilele de bucurii marunte.

Prima categorie as numi-o "homo rusticus urbanus automobilisticus". Cu alte cuvinte tzaranii care parcheaza pe trotuar blocandu-l pe tot, si obliga pe oricine mai lat de... 10 cm sa coboare in carosabil, unde alti "homo rusticus" dau peste tine daca nu te feresti, ca doar castiga procesul dupa aia... Le ridic tzaranilor stergatoarele in semn de "Ba, tzarane!" cand ii gasesc in drumul meu. De obicei le ridic cu grija, nu le rup, desi unii ar merita. Da' azi, in coltul lui Brezoianu cu bulevardul, la ora de varf, am avut o surpriza. Un "Minicupar" parcat frumos, pe trotuar, in dreptul trecerii de pietoni, la mai putin de 5 m de intersectie but who's counting, tras cu grija pana in perete. Ies in strada, masinile goneau sa forteze galbenul, eu ii trag in trecere de stergatorul din spate (cu grija, cum spuneam, ca-s fata simtita) si aud un muget:
"Haaai, ce faci, aia e masina mea!" - apare un individ mare, negru si tuns periuta, genul "jmeker de provincie".
"Pai de ce blochezi trotuarul? Noi pe unde mai trecem? Lasa spatiu sa treaca lumea"
"Pai si ce, sa ma loveasca astia?" (right, filosofia romaneasca a lui "de ce sa planga mama cand poate sa planga ma-ta")
"I-auzi, atunci sa ma loveasca pe mine, nu?"
"De ce mi-ai rupt stergatorul? (!!!) Vrei sa-i rup si eu picioarele lui fii-to?"
... (privire de mother lioness, a batut in retragere, probabil si-a dat seama ca-l desfigurez daca se apropie)
"Lu' ala de ce nu i-l rupi?" (imi arata un SUV parcat la vreo 10 m)
"Pen'ca n-am treaba cu el"
"Si pe mine m-ai vazut mai fraier ca sunt de la Galati?" (nu ma uitasem la numar)
"Ma doare-n brici de unde esti, Codul Rutier e acelasi si la Galati"
A plecat bodoganind ceva despre "bucuresteni" la Minicuparul lui, unde probabil ca urma sa aiba marea surpriza ca dracia sa fie perfect functionala si sa nu fi zgariat nici geamul (acum regret ca am fost asa finuta)
Nu sunt atat de curajoasa incat sa ii injur in fata pe taranii mari, negri si agresivi, asa ca lansez "in eter" mesajul:
Bai tarani nesimtiti care va parcati ca niste **** masinile pe tot trotuarul, cand va stiti vinovati nu mai sariti, frate, cu gura mare, tupeu si amenintari! Sau daca nu va e clar ca sunteti vinovati, mai puneti dracu' mana pe legea aia, o sa aveti numai surprize placute!

Buun, trece "homo rusticus automobilisticus" (de fapt trec eu mai departe), merg in parc, ne jucam, nu mai scriu despre parintii care hranesc copii straini la locul de joaca pentru ca le voi acorda mai mult timp si spatiu alta data, plecam spre casa... Si ma intalnesc cu "homo rusticus badigardus" in exercitiul functiunii- mai precis la Mega Image-ul din Amzei, magazin pe care il frecventez des, ca sunt client fidel Mega Image si ala e oarecum in drum.
Ei, pentru cei care nu sunt familiarizati cu lantul respectiv, la multe magazine au carucioare, si poarta de intrare e facuta dintr-un spatiu pentru carut si o chestie d-aia rotativa pentru oameni. Magazinul din Amzei e un avorton, in sensul ca nu au carucioare, deci nici spatiul aferent, dar au rotativa. Asta face ca nesimtirea sa fie la origine una... manageriala, de genul "dati-va in p*** mea de handicapati si parinti cu carucioare, tarati-va pe burta sau treceti peste daca va tine". Pana acum era de la sine inteles de tot personalul ca se intra cu carucioarele pe la ... iesire, adica pe la casa, ba chiar prima data mi-a zis paznicul de serviciu sa intru pe acolo si aproape un an asa am facut. Pana azi...
Azi statea la usa un tzaranel nou, foarte patruns  in tampenia lui de importanta functiei lui de "badigard la megaimaj" si de uniforma cu pulan, care l-a luat pe barbatul din dotare (care aparuse intre timp) cu "alo, domnu', nu pe aici se intra, intrati pe la intrare si lasati bagajul la cuseta". "Bun, si copilul? Tot la cuseta? Incui bine sau ii las o fanta sa respire?" "Nu ma intereseaza, astea sunt regulile" spune el cu importanta unui plutonier major sef de post in Ohaba De Sub Piatra. "Bai nene, si daca vine un om cu handicap in carucior ce naiba face?" "Nu ma intereseaza, astea sunt regulile" - acelasi ton de aparator al dreptatii. O casiera, pe care o stiu de nu stiu cand si nu a zis nimic vreodata, a simtit "miros de sange" si s-a bagat in cearta: "intrati pe dincolo si trageti bine de rotativa, ca se scoate". I-auzi, si pana acu' de ce nu zisesi?
Bineinteles ca am trecut pe langa ei, s-a dus barbatu-miu (prin magazin) si a lasat bagajele, apoi s-a opintit sanatos si a reusit sa scoata dracia transpirand bine. Asta in conditiile in care el mai cara, pe santier, saci de ciment si alte chestii care i-au format "brandul". Eu singura ce sa fac? Sa chem un prieten? Sa-l chem pe tzaranul tampit de la intrare sa ma ajute? Nu se poate, ca el e important, daca pleaca de la post si atunci vin marii infractori ai tarii ce ne facem?

Bun, o sa ziceti ca pot lua copilul de mana ca merge pe picioare. Nu, nu pot, ca e la varsta minunata la care vrea sa rearanjeze rafturile. Si, pana la urma, nu am chef. M-am saturat sa traiesc intr-o lume de tzarani nazisti care ignora cu sictir ideea de accesibilitate pentru carucioare. Am fost in alte tari si am vazut invalizi care traiesc normal. Sau aproape normal, fac ceea ce face orice om. Isi fac cumparaturile, isi plimba copiii, pleaca in vacante. La noi nu ies din bloc, ca-si rup gatul coborand 10 trepte. Sau, daca ies, nu pot trece strada. Nu pot intra sa-si cumpere o paine, un medicament, nu pot intra la metrou. Si, trecand peste faptul ca nu exista accesibilitati, pe cei din jur ii doare-n brici. Nu-i intereseaza, asa cum nu-l intereseaza pe tzaranul din seara asta. Sa se duca dracului, nu-i problema lui.

That's all for today...

6 comentarii:

  1. Ce bine le zici! De cand o am pe Diana,observ mai abitir de cata nesimtire sunt in stare unii!! Si nu ma mai imunizez odata!!
    Nu pot , ca faptul ca nu exista respect pentru celalalt este de neinteles pentru mine....

    RăspundețiȘtergere
  2. In sfarsit ma simt si eu inteleasa :D. De cate ori incercam sa ii explic cuiva ca acum pot sa duc o viata normala (de cand am "parasit" Romania) am fost privita ca si cum mi s-au urcat fitele la cap si am uitat de unde am plecat. Nu am uitat....am avut doar sansa sa imi usurez viata si pot si eu acum sa spun feiricita: pot sa merg oriunde singura, nu mai am de escaladat trepte, borduri, gropi etc.(pt care aveam mereu nevoie de ajutorul cuiva), cu alte cuvinte....am scapat de sentimentul de a ma simti vesnic un om invalid!!!

    P.S. Te superi daca iti "fur" tema blogului? Ar mai fi atatea de spus din perspectiva mea....

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu, Flory, bineinteles ca nu ma supar.
    Cine iti spune asa ceva ori e rauvoitor, ori are... "cognitive impairment", sa ma exprim delicat.

    Sunt sigura ca nu stiu si nu inteleg chiar tot ce inseamna sa fii persoana cu handicap locomotor in Romania, dar macar teoretic stiu cat e de tragic. Am lucrat vreo 2 ani in serviciul pentru adulti cu handicap din DGAS, erau cazuri care te impresionau: oameni care ieseau din casa o data pe an, la comisie, pentru ca traiau cu cate o mama batrana si singura care nu-i putea scoate nici din bloc. Nu numai ca nu exista accesibilitati, dar nu se gasea nici macar un vecin mai puternic sa ia amaratul pe sus o data pe saptamana si sa-l scoata sa se plimbe. E trist, mai ales ca e ceva ce i se poate intampla oricaruia dintre noi.

    De cand cu combinatia copil-carucior-hernie neoperata am inceput sa inteleg concret o parte din problemele acestor oameni. Situatia nu se compara, dar de multe ori dificultatile sunt aceleasi. Si mereu imi pun problema "cum ar fi daca as ajunge intr-un scaun cu rotile". Cu siguranta, as emigra de indata ce as avea ocazia, pentru ca in Ro viata unui om se termina cand ajunge in aceasta situatie. :(

    RăspundețiȘtergere
  4. "pentru ca in Ro viata unui om se termina cand ajunge in aceasta situatie"- ai spus un mare adevar!!!!
    Nu am decat sa ma bucur ca am avut SANSA sa imi pot trai viata intr-un mod mai usor si am reusit sa scap de complexul de a fi persoana cu handicap, nu 100%, dar oricum e evident o schimbare majora...

    RăspundețiȘtergere
  5. Hei, ma bucur ca ti-am redeschis apetitul pentru scris. Te-am citit de-a lungul timoului pe forum. Imi esti draga, desi noi doua nu prea ne-am intersectat, eu am fost intarziata cu maritatul si acum cu copilul :) Dar recuperez eu pana la urma.
    Succes cu scrierile si sper sa continui cu articole mai vesele :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Camelia, multumesc pentru "vizita" si pentru cuvinte frumoasa, te astept in continuare cu mare drag!
    Sigur o sa vina si lucruri mai vesele, in ziua aia eram "capsata" dar mi-a trecut intre timp. :)

    RăspundețiȘtergere