duminică, 12 iunie 2011

Viata cu Vladut- ce-am avut si ce-am pierdut...

In ultima vreme am tot vorbit cu viitoare mame sau cu... non-mame despre "ce inseamna sa ai copil", si cum se schimba viata dupa nastere, asa ca m-am gandit sa va scriu ce inseamna viata mea cu Vladut comparativ cu ce era inainte. Presupun ca nu este extrem de relevant, ca de la un caz la altul schimbarile pot fi mai mult sau mai putin dramatice, depinde in mare masura de mama, de cum e ea inainte si de cum intelege maternitatea...
Totusi, o sa fac o "lista" (pentru ca, daca as scrie un text pe tema asta, simt ca m-as pierde in detalii si as pierde esentialul):

Ce-am pierdut:
- dreptul la leneveala si bucuria de a ma trezi cand m-am saturat de somn. Pentru mine asta a fost partea cea mai grea, pentru ca sunt o persoana destul de comoda. Pentru cineva mai "vrednic" din fire, genul care se scoala la 7 dimineata ca asa ii place si careia ii e bine "mereu in priza" probabil ca e mai acceptabil.
- silueta - mi-am recastigat-o, intre timp, cu greu, dar sarcina si nasterea au insemnat "balenizare". Evident, e vina mea, nu a bietului copil care nu mi-a indesat mancare pe gat.
- abilitatea de a-mi face un make-up perfect in 5 minute si dea-mi indrepta parul cu placa fara oglinda in timp ce ma uit la un episod de sitcom de 20 de minute. Aproape ca nu mai stiu cum sa ma machiez (d'oh, am memorie cam proasta se pare) si  placa n-o mai pot pune in functiune decat noaptea, cand doarme dumnealui, daca nu vreau sa-l duc de urgenta la sectia de arsi. Nu sunt motive de suferinta, totusi, le-am trecut cu titlu de inventar, pentru ca intre timp am descoperit ca nu-s asa urata incat sa trebuiasca sa ma "tencuiesc" de cand ma dau jos din pat si ca parul ondulat poate arata dragut...
- prietenii fara copii. Asta nu cred ca i se poate reprosa cuiva - nici noua, nici lor. Pur si simplu s-a intamplat firesc in momentul in care lumea noastra a inceput sa insemne lapte, pampersi, baita de seara si altele asemenea. Nu i-am pierduut in sensul ca nu ne mai vorbim, dar nu mai iesim impreuna si ne vizitam foarte rar.
- filmele si serialele de fiecare zi. La TV nu ne-am uitat niciodata, dar aveam zilnic program de filme. A mai durat un pic dupa nastere, dar din momentul in care a devenit constient de ce-i in jur nu ne-a mai lasat, pentru ca lui nu i se par fun. Acum ne uitam seara la Teletubbies.

Ce as fi pierdut daca as fi avut inainte:
- going out nights. Nu a fost cazul, ca nu eram genul "clubber", dar imi imaginez ca acum n-as mai face-o, nu numai pentru ca mi-ar fi greu sa platesc bona ca sa ies in club, ci si pentru ca nu mi-ar mai arde de pierdut nopti. Stiu, totusi, ca unele mame nu renunta la iesitul de weekend nici in primul an al copilului. Nu stiu cum o fac, dar... sa le fie de bine.
- cariera. Nu sunt o workoholica si nici "career woman", nu mi-am dorit niciodata sa urc intr-o ierarhie corporatista or stuff, deci nu pot spune ca am pierdut asta. Dar, daca mi-as fi dorit-o, acum as fi fost in mare dificultate, pentru ca simpla intoarcere la munca mi se pare "heartbreaking", sigur nu as rezista sa imi vad doar seara copilul, dormind de vreo ora. Deci, fara overtime, ceea ce mi-ar sabota din start si definitiv sansele la o promovare daca mi-as dori-o. Si aici, unele mame reusesc sa avanseze in cariera, dar pretul e cel pe care l-am spus: sacrifica aproape tot timpul alocat copilului.
- seri romantice, weekenduri romantice, orice... romantic. N-am pierdut ca n-am fost- pentru noi culmea romantismului era sa mancam popcorn la un episod din "Grey's Anatomy" - in serile ne-romantice mancam popcorn la un episod din "Oz- Inchisoarea Federala". Dar daca am fi fost genul "sampanie pe blanita in fata semineului" nu cred ca am mai fi avut parte acum de asa ceva (PS: Eu n-am mai vazut Grey's Anatomy de cand am nascut, pe Oz il terminasem inainte :)))

Ce ma asteptam sa pierd, dar n-a fost asa:
- vacantele. Traiam cu ideea fixa ca e  foarte dificil spre imposibil sa plec cu copilul in vacante, cel putin in primii x ani din viata lui. Nu-i asa, Vladut pare a fi un traveller innascut,   in ultimul un an am fost plecati de 3 ori si, de fiecare data, a fost un inger de copil. Si nu, n-am plecat la all-inclusive-zacut-pe-plaja ci chiar ne-am plimbat.
- shopping-ul. My son is a shopaholic. E partenerul ideal pentru asa ceva, pentru ca are mai multa rabdare decat toti barbatii  din viata mea la un loc. E drept ca se mai joaca cu "marfa" si uneori trebuie sa cumpar diverse obiecte pe care nu mi le doresc numai pentru ca le-a umplut de bale si branza, dar... all in all, e mai bine cu  el decat cu ta-su prin magazine. Din pacate, bugetul  de shopping a scazut simtitor, dar ajungem la asta mai tarziu.
- mesele in oras. Vladut a "mancat la restaurant" prima data pe la 8-9 luni. De atunci am tot iesit, in principiu mananca mai bine la carciuma decat acasa (ok, mommy's not really a good cook), e cuminte si daca ii e foame in oras recunoaste terasele sau locurile unde se serveste mancare, ma rog, si cere sa intram.

Ce-am castigat:
- un stil de viata sanatos. Suna ca naiba, dar nu stiu cum sa-i zic altfel. Pe scurt, cand imparti mancarea cu copilul, te gandesti de 5 ori  inainte de a cumpara junk food, sau de a gati chestii nesanatoase si indigeste gen pane-uri, prajeli etc. Sau ar trebui sa te gandesti, ma rog. Prima data cand a vazut un cartof prajit, Vladut a bagat mana in farfurie sa guste. Desi detesta cartofii, ala i-a placut, si a fost sfarsitul cartofilor prajiti la noi in casa. Valabil si pentru ciocolata, chipsuri si alte chestii "sanatoase"
- responsabilitate si maturitate :D Poate o spun in gluma, dar e foarte serios. Eram teribil de risipitoare si  inconstienta inainte de a naste. Nu numai ca imi cumparam ingrozitor de multe lucruri inutile, ci mi se intampla des sa plec la munte/mare cu banii de lumina si intretinere, apoi sa nu mai stiu de unde sa imprumut. Acum ma gandesc serios daca am nevoie de o a treia pereche de sandale, de exemplu, pentru ca Vladut sigur are nevoie  de multe.
- abilitatea de a fi "up and going" in 5 secunde. Inainte "bootam" in vreo 10 minute, musai cu o cana de cafea. Acum imi ia maxim 5 secunde de la primul tipat sa ma execut. Un bun antrenament pentru o cariera de pompier, de care, de altfel, m-as lipsi cu mare drag.

Despre ce-am castigat pe alt plan nu voi spune nimic. Cei care au deja copii stiu si fara sa le spun, iar celor care nu au... e foarte greu sa le povestesc ce inseamna, de exemplu, cand un pui de om suparat striga "mmma-mma", se agata de gatul tau si isi sprijina capsorul mucios si plin de bale pe pieptul tau, suspinand...

12 comentarii:

  1. Superb! Ma regasesc in absolut tot ce ai spus, noua ne ramane doar sa testam partea cu vacantele.
    ps: ma bucur ca te-am regasit aici

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucura "vizita" ta, Monica, si te mai astept si alta data, daca iti face placere.
    Ar merita facuta o tentativa cu o vacanta, e posibil sa aveti o surpriza placuta. Spre rusinea mea nu mai stiu exact cat are Rares acum, ar noi am plecat prima data cand avea Vladut 1 an si 1 luna, cu mari emotii si asteptari sumbre (probabil din cauza povestilor altor parinti) si el ne-a facut surpriza de a se adapta minunat.
    Cred ca e important si la ce te raportezi cand spui ca un concediu cu copilul e horror sau minunat. E clar ca nu se poate compara cu unul de burlacie, leneveala, dormit pana la 12 si plimbari romantice pe malul marii, si daca te astepti sa te simti chiar ca atunci te intorci dezamagit(a). Dar daca nu iti faci genul asta de planuri... eu am vazut destui copii pe unde am calatorit cu el si toti pareau sa se simta bine. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Noua e ramane de exersat rabdarea Dianei la shopping.
    Ce nu s-a schimbat e faptul ca reusim sa ne bem cafeaua impreuna, mancam impreuna toti trei mai nou,altfel ar fi trebuit s-o facem pe rand,ca uul dintre oi s-o distreze pe pitica.
    Castigurile emotionale si maturizarea noastra dupa aparitia Dianei sunt f evidente.

    RăspundețiȘtergere
  4. Marie, m-a pufnit rasul la partea cu "cariera de pompier" :-)))

    Per total, bag seama ca mai mult ai castigat/pastrat decat pierdut, ceea ce e de foarte bine, bravos!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am pus din greseala link la blogul tau cand am postat comentariul, asa ca revin..sa nu creada lumea ca iti comentezi singura posturile sub diverse identitati, mai nou :-))))))

    RăspundețiȘtergere
  6. How lame would it be? :))) Multumesc ca mi-ai "salvat onoarea"! :*

    Intr-adevar, bilantul e pozitiv de departe... cu atat mai mult cu cat pierderile nici nu le prea simt ca atare, era mai mult un inventar, nu-s motive de suferinta. Ma rog, cu marea exceptie a oboselii cronice, care devine de-a dreptul dureroasa periodic, norocul meu cel mai mare fiind doar ca se mai intampla la 2 saptamani sa doarma si el de la 11 la 5 cate o noapte.

    Cel mai mare vis al meu in prezent e o camera de hotel in care sa merg singura si sa dorm 24 h continuu. Sunt zile si nopti in care numai gandul ca exista hoteluri in apropiere ma tine in viata :)) Totusi, oboseala mi se pare un pret mic de platit pentru toate lucrurile bune. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce post dragut si romantic :). Si realist as zice.

    RăspundețiȘtergere
  8. Rares are acum 9 luni, am facut deja un drum lung dar nu se poate numi vacanta. Am fost la socri si am facut aceleasi lucruri ca acasa, dar totusi am aflat cum e sa faci 600 km cu un copil de 7 luni in masina. Presupun ca se putea si mai rau :)
    Asteptari mari nu avem de la o vacanta cu un bebelus, poate doar sa ne bucuram de bucuria lui de a descoperi lucruri noi, oboseala face parte din viata noastra acum si daca el se va adapta asa cum a facut-o la socri o sa fiu super multumita

    RăspundețiȘtergere
  9. Asa, paleste-ma, sa stiu la ce sa ma astept si sa nu mai visez la roz :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Aaa, am uitat sa te intreb ce inseamna non-mame. Oi fi si eu non-mama? ...

    RăspundețiȘtergere
  11. Primul drum facut cu pitica a fost cand avea 2 luni. A fost relativ aproape, la vreo 150 de km de orasul nostru. A urmat un alt oras, la 300 km. Apoi, la 3 luni am fost in prima vacanta la mare, la vreo 600 km de casa. A fost perfect. A urmat un drum la Oradea, fix in capatul celalalt al tarii. Iar anul urmator, cand avea 1 an si 3 luni, am fost in Grecia, cu masina. A fost cu mult mai bine decat ne asteptam. Ce mai, a fost perfect! Acum asteptam luna august, ca ne asteapta plaja Greciei din nou :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Hmmm, hai sa le iau si eu pe rind, mai cu intirziere ce-i drept:
    - asta cu dreptul la leneveala ma chin uie rau rau de tot si acum, si asta in conditiile in care David e un copil decent totusi, care in principiu doarme noaptea.
    - silueta...era deja compromisa dinainte de sarcina, am revenit foarte repede la greutatea pe care o aveam cind am ramas gravida, problema e ca greutatea asta era prea mare, dar bietul copil n-are nici o vina ca arat ca o balena esuata
    - de machiat ma machiez si acum la fel de repede, chiar nu vad nici o diferenta
    - da, asta cu prietenii e perfect reala, indiferent cit ai incerca sa gasesti discutii comune, insasi programul zilei e complet diferit
    - noi nu ne uitam la Teletubbies, dar... ne uitam la Disney (Alba ca zapada, 101 dalmatieni, Nemo, etc)
    - iesirile de noapte s-au rarit mult de tot, dar noi inca ne mai sacrificam uneori. Sacrificiu pt ca ok, copilul doarme cu bunica sau cine o sta cu el noaptea sa iesi tu la baut, dar a doua zi dimineata te ia de proaspat. Si tu nu esti :))
    - cariera - perfect de acord, asa nu mai am nici un chef sa stau pina la 12 noaptea sa termin proiecte cind stiu ca fii-meu ma asteapta acasa cu sufletul la gura
    - romantismul - noi ni l-am pastrat, e acolo, exact ca inainte. Ok, suferim putin pentru ca am vrea sa se inventeze ziua de 30 de ore sa avem mai mult timp doar pentru noi doi dar sa nu renuntam la timpul cu David, dar tot reusim sa il culcam la 12 noaptea si sa iesim sa ne plimbam de mina pe strada. Sexul a suferit putin in primul an pt ca dormea cu noi in camera, acum e la fel ca inainte
    - vacantele - aici suferim, vacantele noastre preferate sint de genul "luat Viena la picior de la 8 dimineata pina la doua noaptea" iar chestia asta cu un copil care de un an nu mai sta in carut e absolut exclusa. Ii place sa il plimbi sa-i variezi programul, dar in acelasi timp e foarte "casnic" si seara se cere acasa. Un w/e pe undeva mai merge, dar cam atit
    - shopping-ul de hypermarket e ok, ala de haine etc NU. Nu accepta nimic nou, nici pentru el nici pentru noi, cind ii cumpar haine sau inclatari noi trebuie sa le las prin living doua zile sa le vada, sa se obisnuiasca putin cu ele si abia apoi sa incerc sa il imbrac. Iar pe noi nu ne lasa nici sa probam ceva
    - mesele in oras sint destul de ok, depinde de locatie.
    - viata sanatoasa era cam aceeasi, nici atunci nu exageram cu junk-ul, nici acum nu l-am eliminat pe ala putin care era
    - si acum sint in stare sa plec la mare cu banii de intretinere, chiar am si facut-o :)) Doar ca acum nu mai plecam doi, ci trei
    - da, viteza de reactie e demna de o cauza mai buna =))

    RăspundețiȘtergere