duminică, 5 iunie 2011

Si totusi....

... iubesc orasul. Nu musai orasul asta, ca ma pot gandi la multe altele in care mi-ar fi mai bine, dar sunt, fara indoiala, o fiinta nascuta sa traiasca "downtown". Vreau sa spun ca, daca as castiga la loterie, sigur nu as face ceea ce viseaza cam toti cei pe care ii cunosc eu, sa-si cumpere "domeniu" si casa mare, unde sa traiasca linistiti si izolati de zgomotele orasului. Nu, eu probabil ca m-as muta dintr-un oras in altul, as trai printre oameni, as incerca sa ii cunosc, as bantui pe strazi, as merge prin piete, prin bazaruri... Si as sta la hotel, dar asta e alta poveste care are de-a face cu oroarea mea pentru tot ce inseamna gospodarie si, in mod special "dereticat"... Probabil ca daca as ajunge pe o insula pustie numai eu cu ai mei, oricat de paradisiaca ar fi, as lua-o razna in timp foarte scurt.

Probabil ca nu as fi ajuns sa inteleg asta daca nu as fi avut parte de viata in suburbie. Inainte de a naste am cazut si eu prada aceluiasi cliseu in care cred toti: ca pentru un copil e bine sa creasca la curte, in liniste, la aer curat... Mi s-a parut oarecum firesc sa ne "asezam" in casa din afara orasului, acolo am stat cand am fost insarcinata si am aranjat camaruta, acolo l-am adus pe Vladut de la maternitate, acolo am stat primul an... pana cand m-am tampit de atata liniste, aer curat si izolare. Gandindu-ma acum, imi dau seama ca as fi scapat de mare parte din depresiile de dupa nastere daca, in loc sa imping carutul pe aceeasi straduta pana la padure si inapoi, as fi avut inspiratia sa fac asta pe Magheru. Desigur, atunci nu-mi trecea prin cap, era ceva atat de... invers de ce gandeste oricine, sa am ocazia sa stau la marginea padurii si sa imi doresc asfalt si esapament, incat nici macar nu m-am gandit ca asta ar putea fi in neregula.

Si a trecut toamna, cu ciripit de pasarele si liniste, iarna grea, cu zapezi care m-au blocat in casa cu saptamanile, apoi o noua primavara in care am redescoperit straduta linistita care ducea la padure, vara in care ne-am copt de cald cu toata iarba verde... si m-am intors in oras, unde am renascut. Dupa primele saptamani in care faceam kilometri cu copilul in carut, redescoperind bucuria simpla de a merge la piata, de a ma plimba pe bulevard, de a vedea oameni si pravalii mici care n-au nicio legatura cu cele din mall, de a cumpara covrigi de la colt si a veni de la supermarket cu necesarul pentru o zi, nu o saptamana... mi-a fost clar ca eu sunt definitiv urbana. Din fericire pentru mine, Vladut pare sa imi semene.

In casa din Baneasa se dezvolta... normal, dar nu parea sa exceleze nici ca precocitate, nici ca sociabilitate, nici macar ca stare de spirit. Aici a "explodat", in cateva saptamani era alt copil. vesel, istet, care incepea sa acumuleze ca un "burete" tot ce vedea. A inceput sa comunice cu noi, sa se joace cu copiii, sa stie si  sa recunoasca din ce in ce mai multe lucruri... ce mai, era deja diferit, vesel, istet, curajos. Aveam (si avem inca) momentele noastre, cand ne plimbam impreuna prin locuri noi, el "canta" si eu ii povestesc, am batut in felul asta Centrul Vechi in lung si-n lat, Magheru si stradutele invecinate, cheiul pana la Eroilor, bulevardul pana la Tineretului. Chiar si iarna, cand a venit prima ninsoare si toti fugeau in case, noi am plecat la plimbarea obisnuita, cu el bagat intr-un footmuff calduros.

Vladut pare sa fie la fel de fericit ca mine in oras. E cuminte si atent, partenerul ideal de plimbare. Adora iesirile in oras, mesele la restaurant, magazinele, targurile... E incantat sa ne plimbam cu autobuzul, sa "vanam" ambulante, masini de pompieri si utilaje de constructii, sa hranim porumbeii de langa Banca Nationala (unde e musai sa ne oprim de cate ori suntem in zona, si trebuie sa ma cel ptuin cativa biscuiti la mine) Probabil ca ar fi de acord cu planul meu cu schimbat orase si hoteluri.

Azi am avut una dintre acele zile minunate, in care dimineata am fost cu Vladut la piata, am cumparat dovlecei si rosii, am stat de vorba cu precupetii, ne-am minunat de tramvaie si motociclete, apoi, dupa amiaza, am avut cateva ore frumoase in trei, intai la targul de la Sala Palatului unde am gustat branza de capra, apoi in parc, si cand s-a lasat seara am mers in Centrul Vechi unde am batut stradutele si am mancat desi asta nu era neaparat in plan, dar Vladut arata spre terase si spunea "Pa-pa-pa!" This is true happiness for me, zau ca nu mi-as dori niciodata mai mult de-atat...

6 comentarii:

  1. Nu toata lumea e facuta pentru viata bucolica de suburbie. Eu am oroare de liniste totala, de izolare (chiar daca e doar una teoretica, practic ma pot urca in masina si ajunge unde vrea...dar totusi)...E foarte frumos sa ai curte proprie dar parca tot mai bine se distreaza bebeii in parc! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine, mai e si povestea cu traficul. Acum inspre Baneasa s-a mai rezolvat problema, dar cand eram gravida am ajuns "de urgenta" la spital (la Casa Presei) in 2 ore, ca se mergea (statea) bara la bara. Sunt sigura ca sunt multe zone "rezidentiale" in care e aceeasi situatie si acum, de exemplu am o cunostinta care sta in Rosu, pe langa Militari si face in continuare cate 3 ore zilnic pe drum...
    Pe de alta parte, sunt sigura ca o persoana care e happy in suburbie trece peste chestia asta mai usor ca mine...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos ai scris, Maria! In mare parte, m-am regasit in cuvintele si gandurile tale. Si stau sa ma gandesc ca, desi luni intregi am cautat un teren ca sa ne construim o casuta DOAR a noastra in afara terenului, pana la urma, norocul ne-a suras tot cu un apartament. O sa fie DOAR al nostru, dar cu siguranta ma voi simti mai fericita si mai "acasa" in 3 camere pe care sa le pot "controla" dpdv al dereticatului (cu care, btw, nici eu nu ma omor), decat intr-o casa mare, izolata de oras, pe un deal, langa padure, cu camere si bai pentru fiecare, inclusiv pentru oaspeti...

    Multumesc pentru vizita. Ai fost o surpriza frumoasa pentru mine si ma bucur ca, cu ocazia asta, ti-am redescoperit blogul si, implicit, pe tine.
    Kiss, kiss de la mine si de la Allis

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur tare mult ca ati reusit sa va luati un apartament al vostru (app, unde e, in Bucuresti sau in Pitesti?), o sa fie totul mai usor pentru voi toti acum.
    Va pupam si noi si ... te mai astept :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Pitesti e casa noastra acum, desi, pentru mine, tot Bucurestiul ramane cel mai cel (sa zicem, din anumite puncte de vedere). Multumim mult pentru urari. Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
  6. unde locuiai in baneasa, daca te pot intreba... ?

    de ce nu veneai cu masina in centrul vechi, cu tot cu copil?

    si am niste dileme pe tema asta...

    RăspundețiȘtergere