sâmbătă, 4 iunie 2011

Dar nu vedeti, doamna, ca pofteste?

Personal nu inteleg respectul vecin cu piosenia pe care-l are romanul fata de pofta. Presupun ca are ceva origini in superstitii populare, nu stiu atata antropologie sau etnologie... Oricum, pofta la romani e tabu. Suntem obezi pentru ca "ne e pofta", si ce poti face cand poftesti? Bagi in tine. Am vrea sa slabim, cand ajungem obezi, dar nu putem respecta o dieta pentru ca... ati ghicit! Ne e pofta! Aud cate o duduita cu colacel spunand "vai, nu ma mai pot uita in oglinda, ar trebui sa slabesc cel putin 10 kile dar nu pot, eu sunt pofticioasa", pe un ton rasfatat-pisicos, si imi dau seama ca in mintea ei mica si roz chiar e un argument perfect valabil. De parca eu as trece pe langa un tort de mascota sau un cremsnit cu vreo indiferenta sora cu calota glaciara, eu pesemne ca poftesc la salata verde cu lamaie de-am slabit asa frumos. Nu, oameni buni, declar oficial ca sunt la fel de pofticioasa ca orice alt om de pe mapamond, numai ca asta mi se pare o slabiciune umana, nicidecum o trasatura de caracter cu care sa te lauzi. Dar nu despre dieta voiam sa vorbesc...

La copii, "pofta" e privita cu si mai multa teama respectuoasa. Da, vrem sa ne crestem copiii sanatosi, da, stim ca dulciurile nu sunt bune, prajelile sunt cancerigene, dar cum sa nu-i dau o ciocolatica si un cartofior, pofteste si el, saracul, ca e om... In paranteza fie spus, habar nu am cum poate pofti la ciocolata un copil care nu a mancat ciocolata in viata lui, dar nu a fost nimeni atat de amabil sa-mi explice.

Nu cred in "pofte" (am zis mai sus) si sunt destul de "nemiloasa" cu interesele nesanatoase ale lui fiu-miu. Cand ii mai scap cate ceva "interzis" o fac fie de oboseala (ca sa stea locului 5 minute), fie de durere de cap (pentru ca tipa prea tare) si "interzisele" sunt, de regula, covrigi cu susan si fulgi de porumb. Hai, un biscuite digestiv. Cam atat. In trecutul "indepartat" - acum vreun an si cateva luni - am facut greseala sa ii dau pufuleti o data, de doua ori, ca era haios sa vezi un plod de 6 luni uimit ca a disparut pufuletele(in gura), in plus era in plina greva a foamei. A durat vreo 3 luni, cu numeroase "recaderi" din motvele de mai sus, sa-l dezvat de ei - i-am inlocuit, in cele din urma, cu paine goala, ca mi s-a parut mai sanatoasa.

Acum, daca iesim afara si i-e foame, ii dau cate o banana sau  un baton de cereale, pe drumul (din)spre parc, in carucior. Din n motive: pentru ca nu-mi place sa manance la joaca - se mananca stand in fund, nu alergand, e o regula nenegociabila. Pentru ca uneori doarme mult dupa-amiaza si nu mai avem timp de gustare acasa, deci oferindu-i ceva pe drum ii respect programul. Pentru ca e curatel pe maini, nu plin de nisip si pipi de caine. Si, nu in ultimul rand, pentru ca m-a invatat mama ca nu e frumos sa mananci de fata cu alti copii si cum nu mi se pare firesc sa hranesc toti copiii din parc, nu mananca de fata cu ei.

Ei, dar nu toata lumea e de aceeasi parere. Nu e zi de la Dumnezeu sa nu vad cate o mamica/bunica grijulie fugarind vreun plod pe tobogane cu te miri ce de bagat pe gat mai mult sau mai putin cu de-a sila. De la un piure verde-scarbos in cana de portelan lasata in partea de jos a toboganului (rasturnata de fiu-meu care utiliza "device-ul" pentru ce fusese el creat, spre disperarea mamicii care il si vedea pe fiu-so distrofiat subit, probabil, de  lipsa celor doua lingurite de scarbosenie), pana la pernite viva cu ciocolata, pufuleti, snacks-uri de E-uri cu aroma de pizza, toate trec din mainile grijulii ale "apartinatoarelor" in stomacele satule si disperate ale plozilor printre leagane, tobogane, lopatele si prajituri  de nisip cu frunze.

Daca nu-s vigilenta, cam de 2 ori pe saptamana mi se intampla sa il prind pe fiu-miu molfaind te miri ce. La inceput ii bagam mana in gura sa scot gunoiul, intre timp m-am dumirit si caut din ochi "hranitoarea voluntara" care sigur e pe o raza de 2 metri. Si daca-s vigilenta se mai intampla sa-i vare pe gat, e o chestiune de viteza si distanta, pentru ca majoritatea nu intreaba, ofera. Si vad de la 2-3 metri cum ii pune pufuletele in mana plina de nisip amestecat cu pisu de Pufica al lui mama lui X care trebe sa plimbe si potaia si copilul in acelasi timp... Daca strig sa nu-i dea, de regula primesc o replica de genul "de ce, doamna, ca-i proaspat, ii dau si lu' baiatu' meu". Tu poti sa-i dai, eu nu-i dau pufuleti. "Cuuum, da-s sanatosi, cerealele sunt bune". Nu intru in discutii de nutritie, prefer sa raman scarba si asociala si sa spun ca nu vreau sa-i dau si gata. Ei, si atunci vine argumentul suprem: "Dar nu vedeti, doamna, ca pofteste?". "Si ce daca pofteste?" "Pai nu e bine". "De ce nu e bine?" "Asa, nu e bine sa lasi copilul sa pofteasca". Cum spuneam, sfanta pofta. E ok sa-l indopam cu aditivi si grasimi trans, dar daca pofteste e de rau...

Recunosc ca exista si o categorie civilizata, care intreaba daca e ok sa ii dea. Daca e vorba de biscuiti, grisine, covrigei sau alte uscaturi, mai cedez. La pufuleti si pernute viva nu. Vad in ochii lor o privire bosumflata, dar doresc sa-mi exprim pe aceasta cale multumirea ca nu mi-au indopat copilul fara acordul meu.

O categorie-mutant de mamici-hranitoare-de-copii-straini e "mamica de Ikea". Le stiti, alea care stau pe scaunele inalte din jurul foisorului de joaca si indeasa, de regula, cartofi prajiti si nuggets de pui in gurile odraslelor neatente. Am auzit si acolo povestea cu pofta de nu stiu cate ori, combinata cu ochii mari si buzele tuguiate a mirare: "Nu i-ati dat niciodata cartofi prajiti si snitel?". Nu, tuto, ma pot gandi la cateva mii de alegeri mai bune si nici nu-s mare gospodina sa fiu tare priceputa la mancare. As putea sa le spun ca e alergic la gluten, la cartofi sau la ulei, dar n-am chef, prefer sa stie ca nu e ok sa-i dea.

Totusi, cea mai tare a fost una care i-a indesat o bucata de somon pe gat, fix sub ochii mei, acum cateva luni (pe care fii-meu, spre mandria mea absoluta, a scuipat-o ostentativ). Vreau sa zic... tuta stia ca-s acolo, vorbise cu mine pana atunci despre copii, erau singurii doi copii de acolo, deci nu putea sa nu-si dea seama ca ala e plodul meu. Cand a varat furculita am facut ochii mari, asa ca mi-a explicat: "Cutarica nu mananca decat daca vede alt copil, asa ca ii dau si lui ca sa manance al meu". Bine, cucoana, da pe mine m-ai intrebat? "Pai e somon, e sanatos, are Omega 3". De acord, dar chiar nu era vorba despre asta.  E vorba de un principiu, si poti sa-i dai somon crescut in zone reci nepoluate si crescut cu hrana bio, tot nu-i ok.

De data asta macar nu am mai auzit ca "pofteste"....

9 comentarii:

  1. Pai, mai Mari, mai...de ce esti asa? :))))
    In alta ordine de idei, eu fac cu nervii de ideea ca Mitzi sa considere ca e OK sa manance mancare primita de la straini. Lasand la o parte aspectul de ce anume i se ofera, eu refuz sa ii las fetei impresia ca e OK sa pape ce vine nene/tanti de pe strada si ii da.
    Da, se uita cu ochi mari si albastri de zici ca nu a vazut mancare in viata ei...de curioasa. Nu pofteste niciodata...la nimic. Mitzi papa doar ce vine din mana familiei apropiate...asa ca sunt eu mama nebuna si antisociala.

    RăspundețiȘtergere
  2. eu fac parte dintr-o categorie fericita cred ptr ca pana acum nu i-a bagat nimeni nimic in gura lui fi-miu. Nu stiu cum de am scapat dar sunt happy. Ce povesteti tu mi se pare nesimtirea maxima.... Offf...lumea asta de rahat....

    RăspundețiȘtergere
  3. Despre copii nu pot ca sa zic :) dar zic despre pofte.
    Eu sunt cam stalinista, asa, adica cred ca daca cineva vrea sa se lase de fumat, se poate lasa doar cu vointa, fara plasturi, tigari electronice, fite si figuri. La fel si cu alcoolici, si (cu asta stiu ca nu e nimeni de acord) chiar cu dependentii de droguri. Eu cred ca vointa umana e mai presus de dependente.
    Cu poftele iti dai seama ca n-am pic de mila. Am o colega de birou care e cat vaca de grasa dar nu tine dieta pt ca nu poate, ea pofteste, vorba ta, parca ar fi vreo boala care iti da dezlegare. Ei, sa ramana asa, daca placerea ei cea mai mare e sa manance. Deja are probleme mari in casnicie (nu stiu daca neaprat din cauza greutatii ei), n-o vad deloc bine, este nesigura, complexata...
    Acum sa zic despre mine. Sunt plinuta de fel, plus ca am o conformatie ca naiba, am o burta de zic ca-s gata insarcinata permanent. Sunt si scunda rau, asa ca trebuie sa ma mentin pe la 48 de kg ca sa fiu ok. Ei, asta nu-mi iese mai deloc. Ma lupt, tin dieta 2 luni, ajung la 48, apoi, intr-un an de ne-dieta ajung la 56. Apoi de la capat. Da, stiu, ar trebui sa am un stil de viata sanatos si sa nu ma mai ingras, dar nu-mi iese, pur si simplu, desi nu mananc mult si nici foarte prost intre diete. Asta e, asta sunt, m-am obisnuit deja asa.
    Dar ziceam de pofte. Mie imi e usor sa tin diete, nu mi-e pofta, nu sunt tentata sa mananc ce n-am voie, toate bune si frumoase. Dar acum vreo 3 saptamani am fost la un botez. Tineam dieta, tin si-acum. Trebuia sa mananc carne si lactate. M-am descurcat ok cu meniul de la botez, totul ok, pana la tort. Mie nu-mi plac dulciurile de fel, imi place placinta cu branza si cea cu dovleac, hai si papanasii, si cam atat. N-am nicio treaba cu dulciurile cumparate, cel mult doar cu cele facute in casa. Dar cu tortul ala a fost alta poveste. Nici macar nu era prea aratos, numai ca eu l-as fi mancat si cu ochii. Cred ca problema a fost ca in saptamana anterioara slabisem doar 0.5 kg, cand asteptarile mele erau de cel putin un kg, si pe fondul frustrarilor personale de femeie grasa mi-a venit sa ma razbun pe mine si sa-mi bat joc de toata dieta mea. Sunt sigura ca daca cedam tentatiei (n-am cedat!) nici nu mi-ar fi placut. Nu-mi plac niciodata torturile de nunta sau botez. Dar asa l-as fi mancat, incat eram nervoasa, imi venea sa plang, imi venea sa plec de la botez, imi venea sa ma duc in lume, asa grasa, cum sunt :)) Asta a fost prima si, sper, si ultima mea experienta cu poftele.
    Da fix ca nuca in perete ce-am scris, nu mai zic ca m-am lungit ca o pomana tiganeasca, dar...ai zis sa scriu orice, am scris. Nu-i vina mea.

    RăspundețiȘtergere
  4. :D Eu ti-am zis ca ma bucura sa scrii, si asa e, in plus chiar nu e ca nuca in perete.
    Eu chiar am chestii la care poftesc in mod regulat: de exemplu pizza de la carciuma de langa casa, pe langa care trec constant, imi provoaca impunsaturi in stomac zilnice. Nu mananc, ultima data mi-am luat pizza de acolo inainte de Anul Nou, cand mi-am luat liber de dieta si asta a fost. Sau KFC-ul (I know, sunt cancerigene si pline de hormoni) de cate ori imi iese in cale, as manca o galeata de-aia de aripioare cu cartofi si sos de usturoi... Si nu mai scriu de altele ca fac ulcer.

    Dar, la fel ca tine, cred ca se poate supravietui poftelor cu vointa (sau cu constiinta scopului, sa zic asa, ca asta cu vointa s-a spus de prea multe ori si nu o mai crede lumea) Adica: n-am nimic cu grasii, chiar n-am daca sunt fericiti. In masura in care se impaca cu ei insisi, nu isi fac probleme de excesul ponderal, nu au complexe si frustrari pe care le arunca pe altii... cine sunt eu sa judec?
    Pe de alta parte, daca nu-ti place sau nu te poti impaca cu propria "pufosenie"... c'moooon! Mi se pare rasfat sa spui ca "nu poti pentru ca esti pofticios". OK, oricine trebuie sa fie pregatit pentru o dieta, nu se poate oricand, nu merge in perioade de baoal, de stres sau cand pur si simplu nu te poti aduna, in plus fiecare trebuie sa gaseasca o dieta care sa i se potriveasca stilului si gusturilor (de exemplu daca detesti pestele si gasesti o dieta cu 2 mese de peste pe zi e clar ca n-o sa poti), dar nu spune frate ca "nu poti pentru ca poftesti". Oricine pofteste la ceva, nu conteaza ca-s gogosi sau cartofi prajiti, toti avem "placeri vinovate".

    Cred ca o persoana matura isi poate stabili, la un moment dat, un scop si se poate tine de el... Parerea mea, vorba aia...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ete ca nu pot edita propriul comment sau nu stiu cum... Mai sus voiam sa spun, evident, "perioadele de boala"

    RăspundețiȘtergere
  6. Cum ziceam, inca tin dieta si-am sa mai tin pentru o luna si ceva, probabil, pana imi ating tinta. Dar sambata plec la Milano, la sora lui Cip, care gateste cele mai bune paste cu somon din lume. Iar eu n-o sa mananc. Imi vine sa nici nu ma mai duc. Deci da, nici pt mine nu-i roz totul cand sunt la dieta, si eu as manca una, alta, dar cand imi aduc aminte cum ma simteam cand nu mai intram in blugi imi trece subit orice pofta.

    Tu mai tii inca dieta? Felicitari pentru cat ai slabit, am vazut cateva poze pe FB si-ti stiu tinta de pe forum. Acum, te rog, e pacat daca n-o faci, schimba-ti hainele.

    Da, sunt de acord, trebuie sa ti se potriveasca dieta. Si cred ca pentru persoanele cu probleme de greutate ca mine cel mai usor ar fi un "stil de viata sanatos", desi nu suport formularea, ma calca pe nervi. Numai ca mie nu-mi iese, ori am eu un organism care slabeste numai la tratamente dure, ori mananc eu ca o vaca, desi n-am senzatia ca-i asa.
    Sa le ia naiba de diete, gata, ca intru in depresie!

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu am, in principiu, aceleasi probleme ca tine (adica se "depune" tot ce la altii(ele) nu se simte). Inainte de sarcina m-am mentinut in limite rezonabile cu un "stil de viata sanatos" in timpul saptamanii si unul complet nesanatos in weekenduri, cand mancam in oras. In felul asta reuseam sa imi mentin greutatea constanta intre niste limite. Dar nu-s sigura ca e tocmai solutia ideala, intr-adevar ar fi bine sa reusim sa facem alegeri sanatoase in fiecare zi [emoticon: angel :D]

    Da, mai tin dieta, inca nu-s happy with myself, dar nici mult nu mai am- probabil 2-3 kg. Cand m-am apucat (adica pe la 95 kg) imi fixasem targetul de 65 kg ca pe ceva ce nu cred ca voi atinge, dar ar fi fost bine sa tind spre el ca sa ajung macar la 70. Acum am 65.2 si zic ca mai merge.

    Ai dreptate cu hainele, majoritatea sunt largi sau babesti, ca-s luate de pe la mama, dar nu ma induram sa investesc in haine care sa nu-mi mai vina peste o luna. Plus ca e un "adaos la motivatie" ideea ca atunci cand o sa arat cum imi place o sa-mi cumpar o garderoba noua. :D Mi-am luat doar blugi stramti (nu stiu cum se numesc ei in limbaj de fashionista, parca slim fit?) ca aia merg si cu un numar mai mari, si vreo 2-3 tricouri de vara.

    RăspundețiȘtergere
  8. Am zic ca termin sa scriu despre diete, dar vad ca nu ma las.

    Asta cu mancatul sanatos in timpul saptamanii si prost in weekend cred ca ar functiona si la mine. Ia sa incerc dupa dieta. Mie imi trebuie reguli de-astea clare, daca ma lasi, asa, de capul meu, nu-mi iese.

    Groaza mea cea mai mare este sa nu ma ingras foarte mult in sarcina (bine, nu-s chiar atat de inconstienta, vreau, inainte de toate, sa am un copil sanatos si toate cele, acum vorbim doar despre kg). Tu macar esti manechinuita, esti inalta, si la 95 de kg aratai totusi decent. Dar eu am 1.57! Ce naiba ma fac daca ma ingras 30 de kg? Cum le mai slabesc eu dupa aceea cu plod urlacios, serviciu de inceput la 3 luni dupa nastere si toate cele? Am zis ca in sarcina trebuie sa intru dupa o dieta, sa am max 50 kg, imi permit sa ma ingras (nu stiu cum, tin dieta, mananc joia si primavara) maxim 15 kg, apoi raman cu plus 8, 8 pe care le pot da jos, am mai facut-o. Suna bine in teorie, asa-i?

    Mi se pare super wow ca ai slabit 30 kg! Felicitari din tot sufletul! Meriti o noua garderoba dupa ce termini si cu cele 2-3 kg pe care le mai vrei. Atunci vei fi chiar manechiuita buna de prezentat pe podium. Ditamai prajina si slabanoaga moarta! Pff, nici nu vreau sa ma gandesc ce mandra vei fi. Desteapta, frumoasa, slabanoaga, inalta, cu plod fermecator...ce-ti mai trebuie?! Felicitari!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc din suflet! You make me feel good! [blushing]

    La 95 de kile eram balena. Si... sunt constienta ca ajunsesem acolo din vina mea, eu chiar nu am avut "pofte" in sarcina (si nici atunci nu cred in ele, in sensul ca nu cred ca poti avorta daca nu mananci qumquat la 4 dimineata), decat asa, de rasfat, de vreo 2 ori, ca sa justific de ce am dat 80 de lei pe un pepene in mai si a doua oara ca voiam eu musai la restaurant pescaresc sa mananc crap cu mujdei si mamaliga (dar a putut astepta 2 zile). In rest a fost parte plictiseala, parte ceea ce se numeste "binge eating" - cu vreo 2-3 zile inainte de ecografii incepeam sa ma indes cu "rontanele". Dar a fost, totusi, un context aparte, am stat 7 luni din sarcina inchisa in casa, in mare parte singura, in fata tv-ului sau cu laptopul in poala...

    Dar, in mod normal, in sarcina nu trebuie sa "mananci pentru doi", dimpotriva, excesul ponderal e un risc pentru copil, asa ca nu mi se pare inconstienta ceea ce iti propui, sounds like a good plan. :)

    RăspundețiȘtergere